Recepția celei mai importante, dificile și costisitoare investiții a ultimilor ani.

Recepția celei mai importante, dificile și costisitoare investiții a ultimilor ani.

Astăzi, 20 mai a avut loc recepția la terminarea lucrărilor a celei mai importante, dificile și costisitoare investiții a ultimilor ani : ”Canalizarea menajeră în localitățile Vetiș și Oar”. Lucrarea a fost începută în anul 2012, cu finanțare de la Fondul de Mediu, a fost sistată o perioadă de timp în anul 2014, a fost reproiectată partea de sisteme de pompare – stații de pompare în anul 2017, iar în anul 2018 a fost reziliat contractul de execuție cu executantul inițial și relicitate lucrările rest de executat. Întreaga lucrare se închide la valoarea totală de 6,6 milioane lei și cuprinde rețeaua de canalizare în lungime totală de 8.750 m cu 4 stații de pompare în localitatea Oar, rețeaua de canalizare în lungime totală de 12.622 m și 4 stații de pompare în localitatea Vetiș și sistemul de canalizare sub presiune care face la Stația de pompare Sud – Stația de epurare a municipiului Satu Mare.
Racordările se vor putea face peste cca. 2 săptămâni, după alimentarea cu energie electrică a stațiilor de pompare. Până atunci, racordarea gospodăriilor este strict interzisă !