18.05.2023 - Informare - Solicitare eliberare extras de carte funciară de la OCPI

Solicitare eliberare extras de carte funciară de la OCPI

 

ACCESUL LA OBȚINEREA ONLINE A EXTRASELOR DE CARTE FUNCIARĂ LA  A.N.C.P.I.

       In urma unui număr ridicat de solicitări, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) facilitează accesul la obținerea extraselor de carte funciară sau de plan cadastral. De-acum nu mai e nevoie să mergeți neapărat la gișeu pentru a le obține.

        ANCPI oferă, de ceva vreme, posibilitatea celor care nu vor sau nu au timp să ajungă la ghișeele instituției să obțină online, printre altele, extrasul de carte funciară

       Iată ce este de făcut pentru a obține aceste documente pe căi electronice, fără să fie nevoie de deplasarea la ghișeu.

       Pentru a putea obține online extrasul de carte funciară pentru informare, cei interesați trebuie să acceseze serviciul ePayment ANCPI. Însă, pentru asta, e nevoie de existența unui cont în sistemul ANCPI. În cazul în care cel interesat de eliberarea unui extras de carte funciară online nu are cont, acesta se poate face rapid, prin transmiterea unor date ale persoanei fizice sau juridice, precum adresa, numărul de telefon, codul numeric personal sau codul unic de identificare și codul IBAN (International Bank Account Number). Potrivit precizărilor ANCPI, parola aleasă trebuie să conțină cel puțin opt caractere, o cifră, o majusculă, o minusculă și să nu conțină spații.

Utilizatorul care a făcut cont pe platforma ANCPI se poate loga (folosind numele de utilizator și parola stabilite anterior).

 Extrasul de carte funciară pentru informare e de găsit în secțiunea de servicii și se poate comanda prin apăsarea butonului “Adaugă în coș”. Coșul de cumpărături poate fi accesat din bara de sus a paginii și va conține comanda făcută pentru extrasul de carte funciară. Pasul următor este configurarea extrasului respectiv, adică introducerea anumitor date de identificare, apăsând pe butonul “Configurează”. Trebuie introduse detaliile de localizare ale imobilului și identificatorii imobilului. Butonul de configurare devine activ în momentul în care toate datele au fost înscrise. După aceea, se poate plasa comanda pentru extrasul de carte funciară prin apăsarea butonului „Cumpără”. Ultimul pas constă în efectuarea plății, tariful perceput fiind de 20 lei. Pagina de internet a serviciului ePayment ANCPI pune la dispoziție o secțiune de informații detaliate pentru cei care nu sunt lămuriți.

    Extrasele de carte funciară sunt de două feluri: pentru autentificare, pe care le obține notarul și care sunt necesare la întocmirea unor acte notariale, și cele pentru informare.

     Extrasele pentru informare se pot obține de către orice persoană interesată și sunt folosite în orice alte scopuri. Din aceste documente reies informațiile importante în legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară: suprafețele concrete, vecinii proprietăților respective, cine este proprietarul, ce alte drepturi există în legătură cu acel imobil (un uzufruct sau un drept de superficie, de pildă), dacă există ipoteci și altele.