22.12.2021 - Anunț privind dezvoltarea urbanistică în comuna Vetiș

foto

Anunț privind dezvoltarea urbanistică în comuna Vetiș

Având în vedere interesul crescând pentru achiziția/parcelarea de terenuri și deschiderea de străzi noi în intravilanul/extravilanul localităților comunei Vetiș,

 

Atragem atenția tuturor cumpărărtorilor de terenuri/parcele pentru construire să ceară în prealabil un Certificat de urbanism, care este actul de informare prin care autoritatea locală face cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii, respectiv stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului.

Achiziția de terenuri/parcele fără o informare prealabilă privind reglementările urbanistice poate duce la imposibilitatea eliberării de autorizații de construire din partea autorității locale !