16.07.04

    Prima întâlnire – dezbatere publică cu locuitorii din Oar

    După o lungă perioadă, prima întâlnire a autorităţii locale cu cetăţenii, la Oar.
    Am informat despre preluarea mandatului, despre stadiul finalizării sistemului de alimentară cu apă potabilă, licitaţia modernizării drumului de legătură cu Vetiş, planul de modernizare a drumurilor agricole. Şi despre terenul de sport cu covor de cauciuc pe care vrem să-l realizăm până în toamnă.

    Întrebările şi problemele la care trebuie să dăm răspuns şi să găsim soluţii : calitatea proastă a lucrărilor de canalizare, întârzierea elaborării planurilor parcelare, înfiinţarea unui serviciu propriu de întreţinere pe plan local, modul de finanţare a celor trei echipe de fotbal ale comunei, utilizarea fondului de dezvoltare a Apaserv aferent comunei noastre, problema deşeurilor din demolări, deschiderea unui birou al primăriei la Oar, transportul elevilor, extinderea reţelei de apă potabilă pe unele străzi.